Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte larga de interventii care impun o pregatire profesionala de specialitate. Mai specific, termenul de consiliere descrie relatia interumana de ajutor dintre o persoana specializata, consilierul, si o alta persoana care solicita asistenta de specialitate, clientul (Egan, 1990). Relatia dintre consilier si persoana consiliata este una de alianta, de participare si colaborare reciproca (Ivey, 1994).

Exista mai multe tipuri de consiliere care nu se exclud una pe alta. De exemplu, consilierea educationala presupune elemente de consiliere vocationala, suportiva, de dezvoltare personala sau informationala. Ce este important de retinut în acest context este faptul ca profesorul de scoala, ce poate fi abilitat pentru consiliere educationala nu are competente în ceea ce numim consiliere de criza si consiliere pastorala. Cel din urma tip de consiliere este procesul de asistare psihologica realizat de catre preot în comunitatea sa religioasa. Consilierea de criza reprezinta un domeniu de interventie ce tine strict de competenta psihologului. Acest domeniu implica cunostinte, metode si tehnici de interventie de specialitate. Un pedagog, un psihopedagog, un asistent social sau sociolog, cu atat mai putin un profesor, nu poseda competentele si expertiza necesara unor astfel de interventii. Încecarea de asistare din partea profesorului-consilier în scopul remedierii unor posibile situatii de criza psihologica ale unor elevi (ex. stari depresive sau de anxietate, ideatie suicidara, reactii de doliu, comportamente compulsive sau obsesive, consum de droguri sau dependenta de alcool) este deosebit de riscant. În felul acesta, persoana în cauza poate fi privata de dreptul si sansa de a beneficia de un tratament psihologic si medical de specialitate. De asemenea, profesorul-consilier nu are ca obiectiv si competenta evaluarea psihologica a elevului. Utilizarea testelor psihologice (cum sunt cele pentru evaluarea nivelului de inteligenta, a formelor de inteligenta, testele proiective, alte teste de personalitate), desi poate aparea ca o activitate usor de realizat, presupune vaste cunostinte de psihodiagnostic. Rezultatul în sine la un test, exprimat numeric, poate sa nu aiba absolut nici o relevanta daca este rupt de un context anume. Interpretarea calitativa a multiplelor valente si relatii pe care le implica orice rezultat la un test poate fi realizata doar de catre psiholog. În caz contrar, evaluarea psihologica poate avea efecte negative asupra persoanei evaluate.

Tipuri de consiliere:

- informationala: oferirea de informatii pe domenii / teme specifice;

- educationala: repere psihoeducationale pentru sanatatea mentala, emotionala, fizica, sociala si spirituala a copiilor si adolescentilor;

- de dezvoltare personala: formarea de abilitati si atitudini care permit o functionare personala si sociala flexibila si eficienta în scopul atingerii starii de bine;

-  suportiva: oferirea de suport emotional, apreciativ si material;

-  vocationala: dezvoltarea capacitatii de planificare a carierei;

- de criza: asistarea psihologica a persoanelor în dificultate;

- pastorala: consiliere din perspectiva religioasa.

Caracteristicile consilierii:

Consilierea psihologica si educationala integreaza perspectiva umanista dezvoltata de Carl Rogers (1961) unde problemele psihice nu mai sunt vazute în mod obligatoriu în termenii de tulburare si deficienta, ci în parametrii nevoii de autocunoastere, de întarire a Eului, de dezvoltare personala si de adaptare. În acest sens, rolul principal nu îi mai revine doar psihologului vazut ca un superexpert. Succesul consilierii este asigurat de implicarea activa si responsabila a ambelor parti (consilierul si persoanele consiliate) în realizarea unei aliante autentice, bazata pe respect si încredere reciproca. A ajuta si a credita persoana ca fiind capabila sa îsi asume propria dezvoltare personala, sa previna diverse tulburari si disfunctii, sa gaseasca solutii la problemele cu care se confrunta, sa se simta bine cu sine, cu ceilalti si în lumea în care traieste, reprezinta valorile umaniste ale consilierii psihologice.

Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii de specializare ce implica asistenta psihologica:

- o prima caracteristica este data de tipul de persoane carora li se adreseaza. Consilierea vizeaza persoane normale, ce nu prezinta tulburari psihice sau de personalitate, deficite intelectuale sau de alta natura. Consilierea faciliteaza, prin demersurile pe care le presupune, ca persoana sa faca fata mai eficient stresorilor si sarcinilor vietii cotidiene si astfel sa îmbunatateasca calitatea vietii;

- o a doua caracteristica definitorie pentru consiliere este data de faptul ca asistenta pe care o ofera utilizeaza un model educational si un model al dezvoltarii si nu unul clinic si curativ. Sarcina consilierului este de a învata persoana/grupul, strategii noi comportamentale, sa îsi valorizeze potentialul existent, sa îsi dezvolte noi resurse adaptative. Consilierea faciliteaza si catalizeaza atingerea unui nivel optim de functionare în lume;

- o a treia caracteristica a consilierii este preocuparea pentru preventia problemelor ce pot împieta dezvoltarea si functionarea armonioasa a persoanei. Strategia de preventie consta în identificarea situatiilor si grupurilor de risc si în actiunea asupra lor înainte ca acestea sa aiba un impact negativ si sa declanseze “crize” personale sau de grup. Sumarizand caracteristicile prezentate în paragrafele anterioare putem spune ca procesul de consiliere pune accentul pe dimensiunea de preventie a tulburarilor emotionale si comportamentale, pe cea a dezvoltarii personale si a rezolvarii de probleme.

Obiectivele consilierii:

Scopul fundamental al consilierii este functionarea psihosociala optima a persoanei/grupului. Acest scop ultim poate fi atins prin urmarirea realizarii obiectivelor procesului de consiliere; acestea sunt în numar de trei, si anume:

(1) PROMOVAREA SANATATII SI A STARII DE BINE: functionare optima din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emotional, social si spiritual.

(2) DEZVOLTARE PERSONALA: cunoastere de sine, imaginea de sine, capacitatea de decizie responsabila, relationare interpersonala armonioasa, controlul stresului, tehnici de învatare eficiente, atitudini creative, optiuni vocationale realiste.

(3) PREVENTIE: a dispozitiei afective negative, a neîncrederii în sine, a comportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultatilor de învatare, a dezadaptarii sociale, a disfunctiilor psihosomatice, a situatiilor de criza. Consilierea este mai interesata de starea de bine decat de starea de boala.

Ce reprezinta starea de bine?

Asa cum o defineste Organizatia Mondiala a Sanatatii, sanatatea nu este conditionata doar de absenta bolii si disfunctiei ci se refera la un proces complex si multidimensional, în care starea subiectiva de bine este un element fundamental. Componentele starii de bine:

ACCEPTAREA DE SINE: atitudine pozitiva fata de propria persoana, acceptarea calitatilor si defectelor personale, perceptia pozitiva a experientelor trecute si a viitorului.

RELATII POZITIVE CU CEILALTI: încredere în oamenii, sociabil, intim, nevoia de a primi si a da afectiune, atitudine empatica, deschisa si calda.

AUTONOMIE: independent, hotarat, rezista presiunilor de grup, se evalueaza pe sine dupa standarde personale, nu este excesiv preocupat de expectantele si evaluarile celorlalti.

CONTROL: sentiment de competenta si control personal asupra sarcinilor, îsi creaza oportunitati pentru valorizarea nevoilor personale, face optiuni conforme cu valorile proprii.

SENS SI SCOP ÎN VIATA: directionat de scopuri de durata medie si lunga, experienta pozitiva a trecutului, bucuria prezentului si relevanta viitorului, convingerea ca merita sa te implici, curiozitate.

DEZVOLTARE PERSONALA: deschidere spre experiente noi, sentimentul de valorizare a potentialului propriu, capacitate de auto-reflexie, perceptia schimbarilor de sine pozitive, eficienta, flexibilitate, creativitate, nevoia de provocari, respingerea rutinei.

Ar fi total eronat sa consideram ca starea de bine este conditionata de parcurgerea unui proces psihoterapeutic complex. Înainte de toate, pentru elev, familia si scoala au un rol esential în dezvoltarea si mentinerea starii de bine. În acelasi timp se constata ca, nu de putine ori din pacate, tocmai familia si scoala sunt institutiile care genereaza conditii ce submineaza încrederea în sine a copiilor si elevilor, îngradesc autonomia si independenta lor, sabloneaza individualitatile, implica competitii neproductive în detrimentul cooperarii si colaborarii, cenzureaza bucuriile si placerile cotidiene, induc perceptii amenintatoare asupra lumii si vietii, desfoliindu-le de orice element ludic si hedonist. Focalizarea exclusiva a scolii pe latura intelectuala a elevilor si pe performantele lor scolare, ignorand nevoile lor emotionale si sociale, sunt cai sigure de diminuare a starii de bine si de crestere a riscului pentru disfunctii si boli fizice si psihice. Înainte de a fi o institutie care confera diplome, scoala trebuie sa fie locul în care se formeaza persoane armonioase cu sine, cu ceilalti, cu lumea, capabile astfel sa transpuna în instrumente continutul diplomei, sa opereze eficient cu ele, sa se bucure de procesul si produsul activitatii lor.

Caracteristici ale consilierii psihologice:

CINE ? Psihologul sau consilierul scolar

UNDE ? În cabinetul de consiliere

GRUP TINTA? Persoana (elev, parinte, profesor) sau grup

OBIECTIVE?

- Dezvoltare personala;

- Promovarea sanatatii si starii de bine;

- Preventie;

- Remediere.

TEMATICA?

- Evaluare psihologica;

- Consilierea în probleme: - emotionale (anxietate, depresie); comportamentale (agresivitate, hiperactivitate); de învatare (esec scolar, abandon scolar);

- Consiliere vocationala;

- Dezvolta proiecte de preventie (preventia suicidului);

- Terapie individuala si de grup;

- Realizeaza cursuri de informare si formare pentru profesori si parinti pe teme de psihologie educationala si promovarea sanatatii;

- Realizeaza materiale informative pentru elevi, parinti si profesori;

- Formeaza elevii-consilieri pentru programele de “peer counseling”;

- Interventie în situatii de criza (divort, boala, decesul parintelui);

- Materiale informative pentru mass-media;

- Cercetare în domeniul consilierii;

- Elaboreaza metode de evaluare valide, standardizate si etalonate.

Ce este consilierea psihologica?

Consilierea psihologica este o forma de interventie psihologica care se adreseaza persoanelor sanatoase aflate intr-o situatie de impas cu privire la rezolvarea unor situatii de criza, sociale, profesionale sau familiale.

Consilierul il ajuta pe client sa controleze o situatie de criza si il asista in gasirea unei solutii la problema cu care se confrunta.

Consilierea psihologica presupune un numar mai redus de sedinte fata de psihoterapie utilizand metode si tehnici similare acesteia, insa diferenta esentiala consta in faptul ca in consilierea psihologica se vizeaza preventia aparitiei tulburarilor, respectiv CP se adreseaza persoanelor sanatoase din punct de vedere psihologic.

Consilierea are un caracter formativ, se axeaza pe dezvoltarea unor abilitati practice sau personale, in timp ce psihoterapia se concentreaza pe suferinta interioara (tristete, anxietate, durere, doliu sau separare, frici, compulsii, atacuri de panica, s.a.). Astfel, prin consiliere psihologica se urmareste (a) autocunoasterea, (b) optimizarea si dezvoltarea personala, respectiv (c) adaptarea cat mai eficienta la mediul extern, a clientului de consiliere. Consilierul psihologic intervine cu mijloace specifice psihologice, in scopul de a optimiza, stimula autocunoasterea si dezvoltarea personala, a preveni anumite probleme emotionale, cognitive si de comportament.

Cum poate ajuta consilierea psihologica?

In functie de (1) tipul problemelor si (2) numarul de persoane implicate, se poate vorbi de diferite tipuri:

(1) Consiliere psihologica din punct de vedere al ariei de actiune:

- Consiliere in mediul organizational - (de ex. coaching, consultanta)

- Consiliere vocationala - (de ex. orientare profesionala)

- Consiliere psihologica-optimizare - (de ex. optimizare personala)

- Consiliere de cuplu si familie - (de ex. situatie de divort cu copii)

- Consiliere pastorala - (cu persoane religioase)

- Consiliere suportiva - (de ex. bolnavi terminali)

(2) Consiliere psihologica din punct de vedere al participantiilor:

- Consiliere individuala

- Consiliere de grup - (de ex. familie, grupuri de angajati)

- Consiliere in grup - (de ex. grupul alcoolicilor anonimi)

Consilierea psihologica ajuta in identificarea:

- identificarea problemelor de adaptare scolara, profesionala, sociala, relationala;

- identificarea conflictelor personale; problemelor comportamentale si/sau emotionale;

- identificarea conflictelor familiale;

- identificarea problemelor de identitate, s.a.

- ajuta in explorarea si inlaturarea cauzelor problemelor clientului;

- dezvolta capacitatea de a face schimbari in plan psihologic si, implicit, in viata clientului;

- imbunatateste capacitatea de a lua decizii, de a face schimbari; resursele personale, s.a.

- dezvolta abilitatea de a-ti valorifica potentialul si resursele personale, s.a.

Pentru a rezuma, consilierea psihologica a persoanelor in dificultate psihologica este unul dintre cele mai utile instrumente pentru depasirea unor probleme stresante de viata. In general, consilierea psihologica este efectuata de o persoana cu competente in acest sens si are ca scop principal sprijinirea clientului in a-si clarifica situatia de viata si in a-si atinge scopurile prin luarea de decizii informate si cu sens. Principalul scop al consilierii psihologice este rezolvarea de probleme de natura emotionala sau interpersonala. Ca urmare, consilierea este cea care pune la dispozitia persoanei o serie de instrumente pentru a depasi dificultatea. Este orientata pe prezent si viitor, are scopuri bine delimitate, fiind un proces de scurta durata.

Cui foloseste consilierea psihologica?

1. copiilor care pot avea diferite probleme de adaptare scolara sau de relationare;

2. adolescentilor care se simt dezorientati profesional ori au dificultati relationale;

3. parintilor care se confrunta cu greutati in relationarea cu adolescentul sau copilul lor;

4. adultilor care trec prin perioade dificile (presiuni profesionale sau sociale, divort, stres);

5. membrilor unei familii cu tensiuni in relationare;

6. tuturor persoanelor (indiferent de varsta) care au nevoie de sustinere ori care doresc sa faca schimbari importante in viata lor.

Consilierul va ajuta clientul sa dobandeasca o mai buna autocunoastere, capacitati de comunicare mai eficiente, sa isi modifice unele comportamente problematice sau modele dezadaptative de gandire, sa isi amelioreze emotiile negative cat si consecintele determinate de diferite traume, sa isi insuseasca anumite strategii de adaptare, sa previna aparitia unor probleme si sa isi mentina starea de sanatate mentala.

Consilierea:

• este o relatie de colaborare intre consilier si cel consiliat;

• este focalizata pe problema;

• se orienteaza catre comportamentele problematice ale clientului, dar si catre optimizarea capacitatilor sale de comunicare, luare de decizii, etc.;

• integreaza si aplica principii si strategii specifice mai multor orientari teoretice in functie de client;

• nu este doar o interventie asupra problemelor de moment, ci si o preventie a unor comportamente neadaptative si invatarea unor strategii care vor facilita o adaptare mai eficienta situatiilor de viata;

• este suportiva creand un cadru in care clientul isi poate exprima emotiile, conflictele;

• se centreaza pe situatiile prezentului si nu pe trecut;

• este o interventie de durata scurta sau medie.

Repere semnificative in consilierea psihologica:

Consilierea psihologica presupune explorarea si evaluarea simptomelor ca si sustinerea clientului in demersul sau recuperativ. La modul general, simptomul sau problema este cauzata de distanta dintre “ceea ce este”, adica perceptia situatiilor prezente si “ceea ce ar trebui sa fie”, respectiv imaginea ideala construita la care se raporteaza acesta. Altfel spus trairile negative se origineaza in constientizarea diferentei dintre ceea ce exista ca traire psihica sau ca sentimente sau ca manifestari in social (comportamente) sau ceea ce exista ca repere de evaluare la nivel social si, pe de alta parte ce ar dori sa fie (imaginea ideala optima) care poate sa fie o stare de bine afectiv sau un optim comportamental sau sentimente de securitate in relatiile sociale. Clientul poate sa spuna: “ma simt stresat”, “am dificultati financiare, am datorii”; acestea sunt doar o problema deoarece exista o distanta intre “ceea ce este” si “ceea ce ar trebui sa fie” o stare de exhilibru financiar.

Problematica in consiliere este reprezentata de distanta intre “ceea ce este” si “ceea ce ar trebui sa fie” si distantele pot fi diferite.

Ceea ce este intr-o situatie precizata reprezinta constientizarea sentimentelor, dorintelor, frustrarilor, ca si a unei imagini asupra a “ceea ce ar fi trebuit sa fie” concomitent cu experienta care declanseaza aceste trairi si proiectii, dar in acelasi timp si mecanisme de aparare. Aceasta constientizare are ca efect imediat sau provoaca trairi de tipul: angoase, culpabilizari, agresivitati, refulari, somatizari, toate acestea se reflecta in plan comportamental prin nehotarare, ezitare, si uneori blocaje. In fapt, semnifica incapacitatea de integrare a experientei subiective, dificultati de constientizare a situatiei in totalitate, dificultatea de a accepta aceasta situatie si de a reactiona in consecinta. Ex: clientul poate sa spuna:  “ma simt foarte bine cu aceasta femeie, dar este mai in varsta, are o profesie si nu poate renunta la ea, desi ii pot oferi o viata comoda si nu vrea nici copii.” sau“parintii mei s-au sacrificat pentru mine si eu nu pot sa le fac asa ceva.”

Aceste exemple arata incapacitatea de a integra elementele situatiei la nivel subiectiv. Aceasta incapacitate genereaza simptome disfunctionale: angoasa (sunt speriat si nu le pota face parintilor asa ceva), imobilism sau incapacitatea de rectie (nu stiu ce sa fac, iubesc totusi aceasta femeie) sau agresivitate (sa mi-o spuna mie direct).

Clientul ar trebui sa fie apt sa integreze realitatea in totalitatea sa, sa o constientizeze, sa si-o asume si sa reactioneze in consecinta, fara ca sa se simta angoasat, fara a fi agresiv si fara sa somatizeze.

Operationalizand, clientul are o problema reala atunci cand apare aceasta distanta intre “ceea ce este” si “ceea ce ar trebui sa fie”. La nivel subiectiv discutam despre experienta subiectiva si nu de o situatie subiectiva. O experienta poate fi atemporala si este subiectiva pentru ca discutam de trairile unei persoane, de modul in care se reflecta la nivel subiectiv, afectiv o situatie contextuala.

Silogistic, o situatie care poate fi abordata prin consiliere presupune, pe de o parte, acel “ceea ce este” care reprezinta datul unei experiente subiective, astfel clientul nu poate integra realitatea, nu poate reactiona adecvat si, ca urmare dezvolta o serie de simptome disfunctionale; pe de alta parte, acel “ceea ce ar trebui sa fie”, in aceeasi situatie, clientul ar trebui sa fie apt sa integreze toate datele realitatii, sa reactioneze in consecinta ceea ce ar face ca simptomele disfunctionale sa nu existe.

Cauzele acestei separari pot fi multiple, cum ar fi: sistemul de valori si credinte, mentalitatile cu valoare de comanda, caracteristici ale modelului familial si cultural (ex - a avea o relatie cu o femeie mai in varsta este contrar convenientelor: “nu o sa mearga relatia voastra”, “nu este de dorit sa iubesti un barbat de o alta religie, de altfel este interzis”).

Aceste mentalitati cu valoare de comanda, intr-un fel idei preconcepute, includ elemente punitive sau autopunitive, elemente fataliste, si sunt in fapt etichete cognitivafective induse de modelele partentale si sociale.

O strategie utilizata in consiliere pentru a aborda o problema de nonintegrare, presupune constientizarea elementelor prezente la nivel subconstient si inconstient, elemente care nu permit integrarea experientelor sociale si a comportamentelor corespunzatoare. In momenul in care clientul ar spune “o iubesc pe aceasta femeie asa cum este si vom ramane impreuna”, el apeleaza la o formula prin care se indeparteaza de 9 impunerile si prescriptiile existente la nivel subconstient sau inconstient si integreaza totalitatea experientelor subiective ceea ce-i va permite sa reactioneze in consecinta, adaptat, echilibrat.

In cazul in care distanta dintre cele doua formule de traire a experientei subiective nu se reduce, asistam la o consolidare a problemei, a conflictului si a simptomelor implicit, ceea ce va favoriza distorsionarea realitatii prin apel la mecanisme de aparare.

Clientul asa cum stie apeleaza inconstient sau involuntar la aceste mecanisme de aparare care ii permit sa deformeze propriile trairi, dar totodata ii asigura o stare de bine, deoarece reduce efectele negative ale simptomelor disfunctionale. Problema sau simptomul in consiliere este cauza genereaza distanta dintre comportamentul dezvoltat si comportamentul adecvat.

Intr-un sens, problema este cauza eficienta a unui disconfort psihic sau tulburare, in limitele unei personalitati accentuate, iar disconfortul este efectul imediat al problemei existente. Prin urmare, nu poate exista traire negativa fara sa existe o problema la nivel subiectiv.

Comportamentele neadecvate prezente la o persoana constituie fenotipul unei dinamici interne, adica a tot ceea ce reprezinta experienta persoanei, sentimente, trebuinte, comportamente, simptome fizice, mecanisme de aparare, toate fiind incompatibile cu imaginea ideala. Problema reprezinta genotipul aceleiasi dinamici interne in sensul in care ea este cauza sa generatoare a unei problematici.

Este important sa retinem ca o simptomatologie sau o problematica analoga poate avea la baza probleme diferite.