top of page

Cine suntem noi?

Suntem acei oameni care îmbină profesia cu pasiunea. Mai corect spus, ne-am urmat inima È™i ne-am ales profesiile ghidaÈ›i È™i de pasiunile noastre È™i astfel, punem mult suflet, minte È™i mai ales pasiune în tot ceea ce facem.

Știm că orice se poate È™i, plecând, de la această premisă rezultatele încep să apară, uneori mai *lent È™i cu migala* dar sigure si pentru totdeauna sau alteori mai rapid decat ne-am fi astepta. 

Știm cat de importanta este sustinerea si incurajarea venita din exterior, indiferent de sursa, dar stim mai ales cat de importanta este propria incredere in puterea noastra interioara. de aceea, indiferent de domeniul in care activam, intotdeauna vom transmite aceste valori si celor cu care colaboram, acesta fiind un prim pas, primordial, de altfel, in viziunea noastra.

suntem un grup de tineri din domenii de activitate diferite dar foarte complementare, guvernati de aceelasi scop si pasiuni, care ne-am unit fortele spre a-i sustine, motiva si recupera/debloca pe cei ce se afla intr-un moment , indiferent de etichetarea acelui moment. poate fi orice moment care necesita doar o schimbare de abordare.

stim doar atat:

  • iubim oamenii.

  • iubim sa lucram cu oamenii.

  • respectam tot ceea ce ne inconjoara.

  • stim ca nu suntem perfecti dar in acelasi timp incercam sa facem tot ceea ce stim si simtim ca este cel mai bine in acel moment si avem in minte ca existenta/viata aceasta ne ofera oportunitati pentru a deveni mai buni, mai profesionisti, mai pasionati de ceea ce am decis sa facem. 

  • iubim frumosul.

  • iubim armonia dintre noi si tot ceea ce exista.

  • Avem placere si pasiune de a face lucrurile cu prefesionalism, placere si implicare,  

  • si ne percem atat pe noi cat si pe cei din jur ca fiind un intreg - suflet, minte si corp - si tindem spre a fi continuu intr-o starea de armonie si echilibru, atat intern cat si extern.

​

bottom of page